Conform prevederilor OUG 57/2007, cu modificările și completările ulterioare, emiterea actelor de reglementare pentru planuri/proiecte/activități în aria naturală protejată și în vecinătatea acesteia se realizează numai cu avizul custodelui ariei naturale protejate.
Autoritatea competentă pentru protecția mediului (ANPM/APM), care conduce procedura de reglementare, notifică titularul să transmită custodelui ariei naturale protejate (Asociația Echilibru) o copie a documentației depuse la autoritatea competentă, însoțită de informarea asupra etapei procedurale în care se află planul/programul/proiectul/activitatea, în vederea obținerii avizului custodelui pentru planuri/programe/proiecte/activități, după caz. (art. 31 (1) din Ordinul ministrului mediului nr. 1447/2017)
Împreună cu documentația menționată mai sus, beneficiarul planului/proiectului/activității va transmite custodelui, pe adresa de e-mail asoc.echilibru[@]gmail.com și o cerere completată.
Pentru eliberarea avizului, custodele percepe un tarif (cu excepția cazurilor în care există prevederi legale în vigoare conform cărora tariful nu se percepe) ce va fi stabilit în funcție de planul/proiectul/activitatea propus(ă).
Custodele va emite avizul beneficiarului numai după transmiterea dovezii efectuării plății. (la adresa de e-mail asoc.echilibru[@]gmail.com)
Termenul de emitere a avizului custodelui:
– 30 de zile de la primirea solicitării cu documentație completă și/sau de la primirea informațiilor suplimentare;
– pentru activitățile de recoltare/capturare a speciilor sălbatice de floră și faună, în scopul comercializării, este de 5 zile de la primirea unei solicitări cu documentație completă sau de la primirea informațiilor suplimentare.
Custodele pot solicita informații suplimentare de la autoritatea competentă pentru protecția mediului (ANPM/APM) care conduce procedura de reglementare, în vederea emiterii avizului.
Pentru activitatea de exploatare forestieră, Ordinul ministrului mediului nr. 1447/2017 prevede următoarele:
Articolul 32
(1) La punerea în valoare în arboretele din fondul forestier național şi în vegetaţia forestieră din afara acestuia, situate în arii naturale protejate, înainte de etapa de marcare a arborilor ce urmează să fie puși în valoare, ocoalele silvice solicită administratorilor/custozilor/autorităţii responsabile:
a) condiţiile specifice la punerea în valoare a arboretelor în ariile naturale protejate, necesare menţinerii/îmbunătăţirii stării de conservare a speciilor/habitatelor, a elementelor naturale/patrimoniului natural prezente în arboretele pentru care a fost desemnată aria naturală protejată;
b) condiţiile specifice desfăşurării activităţii de exploatare forestieră în ariile naturale protejate, care vor fi introduse în cuprinsul autorizaţiei de exploatare forestieră, necesare menţinerii/îmbunătăţirii stării de conservare a speciilor/ habitatelor, a elementelor naturale/patrimoniului natural prezente în arboretele pentru care a fost desemnată aria naturală protejată.
(2) La stabilirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) administratorul/custodele/autoritatea responsabilă ţine cont de prevederile planului de management şi legislaţia specifică din domeniul biodiversităţii şi ariilor naturale protejate.
(3) Ocoalele silvice solicită condiţiile menţionate la alin. (1) lit. a) şi b) cu cel puțin 30 de zile înainte de data începerii punerii în valoare.
(4) În vederea emiterii condiţiilor menţionate la alin. (1) lit. a) şi b), ocoalele silvice vor transmite administratorilor/custozilor de arii naturale protejate sau, după caz, Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate următoarele documente:
a) descrierea parcelară a unităţii/unităţilor amenajistice în care va avea loc punerea în valoare şi care va/vor fi supusă/ supuse exploatării;
b) o copie a hărţii unităţii/unităţilor amenajistice în care va avea loc punerea în valoare şi care va/vor fi supusă/supuse exploatării.
(5) Administratorii/Custozii/Autoritatea responsabilă transmit(e) ocoalelor silvice condiţiile menţionate la alin. (1) lit. a) şi b) în termen de maximum 25 de zile de la primirea solicitării.
(6) Ocoalele silvice vor demara etapa de marcare a arborilor ce urmează să fie exploataţi, în cazul netransmiterii condiţiilor specifice menţionate la alin. (1) lit. a) în termenul menţionat la alin. (5).
(7) În cazul în care administratorii/custozii nu emit condiţiile specifice menţionate la alin. (1) lit. b) în termenul prevăzut la alin. (5), ocoalele silvice notifică autoritatea responsabilă în acest sens.