Atracții

  

5 situri Natura 2000 – ROSCI0131 Oltenița-Mostiștea-Chiciu, ROSPA0105 Valea Mostiștea, ROSPA0021 Ciocănești – Dunăre, ROSPA0055 Lacul Galațui și ROSPA0136 Oltenița – Ulmeni” şi Rezervaţiile Naturale IV.20.Ostrovul Haralambie şi IV.21 Ostrovul Ciocănești B10.

http://www.ceddu.ro/documente/Situl_Natura_2000_Valea_Mostistei.pdf

http://www.ceddu.ro/documente/Natura_si_oameni_in_Valea_Mostistea_-_Ghid_de_activitati_practice_pentru_elevi.pdf

 

 

Căi de acces către Situri:

  • Drumul Naţional 31 Olteniţa – Călăraşi;
  • Dunărea, cu portul Olteniţa şi trecerea cu bacul de la Chiciu pentru Călăraşi – Ostrov şi Călăraşi – Silistra;
  • Reţeaua de Drumuri Judeţene DJ 303 Călăreţi – Luptători – Mânăstirea, DJ 201 B Lehliu – Valea Argovei, DJ 309 Lehliu – Vâlcelele, DJ 304 Făurei – Ulmu, DJ 305 Ostrov – Lunca, DJ 313 Radu Vodă – Lupşanu, DJ 307 A Independenţa – Vlad Ţepeş.

 

Transportul în comun este reprezentat de autobuzele pe ruta Bucureşti – Olteniţa – Călăraşi sau pe ruta Bucureşti – Lehliu – Dorobanţu – Călăraşi.

 

Zonarea din punct de vedere al recreerii şi turismului:

ZONA LIMITROFÃ DUNÃRII:

zone liniştite (fără acces al nici unui tip de vehicul): Ostroavele Albina,  Haralambie, Ciocăneşti. Ostroavele se găsesc pe Dunăre, accesul pe ele fiind destul de dificil. Ostroavele nu sunt vizitate decât întâmplător, la ele ajungându-se doar cu barca. Pe ostroave se pot desfăşura activităţi în compania unui ghid/ranger – trasee de explorare a insulelor şi picnicuri (fără folosirea focului). Pe mal, în dreptul Ostrovului Ciocăneşti se află un observator. Ostroavele trebuie menţinute în starea în care se găsesc, fără infrastructură şi mai ales fără mijloace motorizate;

 

zone pentru picnic şi campare (Accesul este permis şi cu vehicule cu motor pe drumurile publice pentru accesarea acestor destinaţii. Locurile nu sunt organizate ca atare): zonele din apropierea şi din Lunca Dunării.

 

alte zone cu posibilităţi multiple pentru activităţi în aer liber: zonele din apropierea Dunării – drumeţie, echitaţie, ciclism; Dunărea – plimbări cu barca, navigaţie cu ambarcaţiuni mici cu pânze.  http://www.cursadunariicalarasene.ro/index.php/cicloturism/trasee/traseu-cicloturism-1

http://www.cursadunariicalarasene.ro/index.php/cicloturism/trasee/traseu-cicloturism-2

http://www.cursadunariicalarasene.ro/index.php/cicloturism/trasee/traseu-cicloturism-3

http://www.cursadunariicalarasene.ro/index.php/cicloturism/trasee/traseu-cicloturism-4

 

OLTENIŢA

Monumente istorice: Situl arheologic Gumelniţa situat la 3 km de municipiul Olteniţa, datând din mileniul IV î Ch   https://muzeulgumelnita.ro/expozitii-permanente/cultura-gumelnita     ; Monumentul luptelor ruso – turce;

Obiective turistice: Muzeul Civilizației Gulmenița; Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”  http://cbctourist.eu/ro/node/136 ; Turnul de apă http://danubeoldrichhistory.ro/turnul-de-apa-din-oltenita/  ; Biserica din lemn; Insula Albina; Zona Dunărica; Rezervația arheologică Gumelnița; Balta Valea Mare; Parcul central al Municipiului Oltenița Bălți pentru practicarea pescuitului sportiv și de agrement.

Evenimente locale: Zilele Municipiului Olteniţa -11-14 aprilie; Bâlciul anual – ultima decadă a lunii august; Târg-bâlci-fest – luna august; Ziua Recoltei – 6 octombrie.

Obiective ecoturistice: Dunãrea, Lunca Dunãrii, Insula Albina.

 

ULMENI

Monumente istorice: în partea de sud-est a satului, între Tăuşanca şi Valea lui Soare se află situl arheologic ce are în componenţa sa o aşezare datată Latene, o alta din eneolitic, cultura Cernavodă, o alta din mileniul IV î Ch, eneolitic, cultura Gumelniţa;

Obiective ecoturistice: Dunãrea, Lunca Dunãrii, Insula Albina.

 

SPANŢOV

Monumente istorice: în satul Cetatea Veche se află siturile arheologice din eneolitic „La Grădişte”, „Dealul Comorii”; Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” datare 1867 – 1868; Casa memorială a scriitorului Aurel Mihale.

Obiective ecoturistice: Dunãrea, Lunca Dunãrii, Insula Albina.

 

CHISELET

Monumente istorice: punctul „Măgura Fundeanca” un complex arheologic de aşezări datate din epoca neolitică; Biserica „Adormirea Maicii Domnului” datare: 1860;

Obiective turistice: Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric construit în 1860
Situl arheologic „Măgura Fundeanca” situat în Lunca Dunării, la o distanţă de aproximativ 3,5 km de fluviul Dunărea şi la 2 km de sat

Evenimente locale: Ziua comunei – 8 septembrie

Obiective ecoturistice: Dunãrea, Lunca Dunãrii, Insula Albina.

 

MÂNÃSTIREA

Monumente istorice: mai multe situri arheologice din epoca Latene: „Piscul Coconi”, „Vadul Vacilor”, iar în satul Sultana, zona „Valea Orbului”, o necropolă din mileniul V î Ch; Biserica „Sf. Dumitru si Sf. Nestor” – Biserica a fost zidita in anul 1648 de Voievodul Tarii Românesti Matei Basarab si sotia sa Elena. Restaurata in anul 1900 de Regele Carol  I – care avea aici o mosie a Domeniului Regal, apoi in anul 1937 a fost reparata in intregime de Regele Carol II. http://cbctourist.eu/ro/node/151

Obiective turistice: Casa memoriala Alexandru Sahia.

Obiective ecoturistice: Dunãrea, Lunca Dunãrii, Ostrovul Haralambie .

 

DOROBANŢU

Monumente istorice: satul Vărăşti, siturile arheologice cuprinzând o aşezare din epoca fierului, una din eneolitic, cultura Gumelniţa, o aşezare din neolitic, cultura Boian   https://muzeulgumelnita.ro/expozitii-permanente/cultura-boian , Biserica  „Sf.Treime”, construită în anul 1838; Biserica „Sf. Nicolae”, „Adormirea Maicii Domnului” – datare: 1854

Obiective ecoturistice: Dunãrea, Lunca Dunãrii, Ostrovul Haralambie.  https://ro.wikipedia.org/wiki/Ostrovul_Haralambie   //turism.bzi.ro/rezervatia-naturala-ostrovul-haralambie-24097

 

CIOCÃNEŞTI

Monumente istorice: siturile arheologice neolitice din Cultura Boian, Situl Boian. Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” datare 1862;

Obiective ecoturistice: Dunãrea, Lunca Dunãrii, Ostrovul Ciocãneşti, ROSPA0021 Ciocănești – Dunăre.                                                        https://ro.wikipedia.org/wiki/Ostrovul_Cioc%C4%83ne%C8%99ti

http://cbctourist.eu/ro/node/109

 

 

ZONELE LIMITROFE VÃII MOSTIŞTEI ŞI LACULUI GÃLÃŢUI:

zone în care este permis numai accesul ne-motorizat fără ghid, pentru drumeţii: insulele de pe Valea Mostiştei;

 

zone pentru picnic şi campare (Accesul este permis şi cu vehicule cu motor pe drumurile publice pentru accesarea acestor destinaţii. Locurile nu sunt organizate ca atare): zonele din apropierea Mostiştei şi Lacului Gălăţui.

 

alte zone cu posibilităţi multiple pentru activităţi în aer liber:

  • zonele din apropierea Mostiştei şi Lacului Gălăţui – drumeţie, echitaţie, ciclism, parapantă (apropierea Mostiştei), întreceri cu zmee, jocuri de iarnă (sanie, schi etc.);
  • Mostiştea şi Lacul Gălăţui – plimbări cu barca, navigaţie cu ambarcaţiuni mici cu pânze, surfing, patinaj, surfing de iarnă, sanie cu pânze;

 

GURBÃNEŞTI

Obiective ecoturistice: Valea Mostiştei.

 

FRÃSINET

Monumente istorice: Satul Tăriceni din comuna Frăsinet, Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, construită în 1832-1834;

 

VALEA ARGOVEI

Monumente istorice: Valea Argovei găzduieşte o mulţime de situri arheologice: în satul Lunca, o aşezare neolitică, alta Latene, în punctul „La Grădini”, pe malul vestic al lacului Frăsinet situl arheologic cu o aşezare Latene, o alta din eneolitic, cultura Gumelniţa, şi una din cultura Boian. Amintirea conacului de la Siliştea al lui Radu, fiul lui Constantin Brâncoveanu. http://ziarullumina.ro/palatul-sfantului-brancoveanu-de-la-obilesti-93400.html Amintirea înfrângerii turcilor de către ruşi la Siliştea in 1807;

Obiective ecoturistice: Valea Mostiştei, Lacul Frãsinet, popinele, produse bio   https://www.facebook.com/pg/Gradinile-Bio-Rosenthal-300736273461469/about/?ref=page_internal .

 

FRÃSINET

Monumente istorice: Satul Tăriceni din comuna Frăsinet, Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, construită în 1832-1834;

Obiective ecoturistice: Valea Mostiştei, Lacul Frãsinet, Iezerul Mostiştei, popinele.

 

ULMU

Monumente istorice: În Satul Făurei a fost descoperită o aşezare din perioada Latene, sec.IV-I î Ch, iar pe raza localitate reşedinţă de comună, în zona „La Coroman”, un complex arheologic din epoca bronzului, la „Cota 14” o aşezare Latene;  De asemenea în Satul Ulmu se află Ansamblu de cruci de piatra pe locul vechii biserici a satului – Datare: sec. XIX;

Obiective ecoturistice: Valea Mostiştei, Iezerul Mostiştei, popinele, produse bio  https://produsebiozimbru.wordpress.com/about/ .

 

MÂNÃSTIREA

Monumente istorice: mai multe situri arheologice din epoca Latene: „Piscul Coconi”, „Vadul Vacilor”, iar în satul Sultana, zona „Valea Orbului”, o necropolă din mileniul V î Ch; Sultana Malu Roşu https://www.facebook.com/SultanaMaluRosu/

http://cbctourist.eu/ro/node/81

Obiective turistice: Podgoria Coconi https://www.podgoriacoconi.com/

Obiective ecoturistice: Valea Mostiştei, Iezerul Mostiştei, popinele.

 

ALEXANDRU ODOBESCU

Monumente istorice: Pe insula inundată din mijlocul lacului Gălăţui, o aşezare din epoca eneolitică, cultura Gumelniţa;

Obiective turistice: Zonă arheologică străveche – culturile Boian şi Cucuteni, Biserici ortodoxe sec al XX-lea, Casa de rugăciuni şi comunitatea adventistă ziua a 7-a – 80 ani

Evenimente locale:

Hramul bisericilor la: Sf. Nicolae – satul Gălăţui, Sf. Paraschiva – în satul Nicolae Bălcescu, Sf. Dumitru – în satul Odobescu

Obiective ecoturistice: Lacul Gãlãţui.

 

GRÃDIŞTEA

Monumente istorice: Satul Cuneşti, o aşezare din eneolitic, cultura Gumelniţa şi  în punctul „Grădiştea Ceacu” o aşezare din sec. XIII-XI î Ch; sat Bogata Obeliscul soldatilor rusi cazuti in razboiul 1877-1878, în curtea Bisericii „Sf. Nicolae”, Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, Datare 1820 – 1826; sat Rasa – Biserica „Sf. Nicolae”, Datare 1833 – 1836

Evenimente locale: 15 august – Ziua comunei – Sărbătoarea Dunării, 21 mai – Festivalul Internaţional de Folclor „Hora Mare”;

Obiective ecoturistice: Lacul Gãlãţui, Lunca Dunãrii şi Dunãrea.

http://ceddu.ro/situl_natura_2000_valea_mostistei/index.html 

 

COSTUMUL POPULAR

Realizat în cea mai mare parte în cadrul gospodăriei țărănești închise, costumul popular se confecționa inițial de fiecare femeie pentru nevoile propriei familii. Materiile prime necesare (pielea, lâna, cânepa, inul, mai târziu bumbacul și borangicul) erau obținute ca urmare a mocupațiilor tradiționale pe care le practicau: creșterea animalelor și cultura plantelor. Informații scrise despre componența pieselor de costum popular din zona Călărașiului avem începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Astfel,  dr. Gheorghe Crăiniceanu, într-o lucrare monografică publicată în anul 1895, scria, referitor la costumul din satele de pe Borcea:

,,Veșmintele se fac în casă: femeile mai fac și ii sau cămăși de mătase cu fir și fluturi, batiste și fote: cei avuți cumpără postav gros de curteici și îl îmblănesc cu miel negru. Pentru femei și fete cumpără stămburi, lustreuri, tulpanuri, picheturi, mătăsuri și scurteici de postav”.

O altă sursă documentară, din prima jumătate a secolului nostru, menționează, referitor la îmbrăcămintea locuitorilor din zona Călărașiului: ,,Cu căciula moțată așezată pe-o ureche, țăranul din Ceacu, Ciocănești sau Ulmu îți dă impresia că veșnic e voios. Aproape toți sunt îmbrăcați cu haine de postav cafeniu, sau vopsit negru, țesut în casă și dat la piuă. Unii poartă ghetele de box, alții cisme de box sau blănculeț – un fel de piele mai proastă și mai scorțoasă, iar mulți poartă opinci”.

Din păcate, în ultmii 50 de ani portul popular din zonă a degenerat, concomitent cu apariția posibilităților pentru săteni de a-și cumpăra îmbrăcăminte confecționată la oraș. Pentru cercetătorul etnograf sunt cu atât mai surprinzătoare cazurile când țăranii mai în vârstă sot din locuri numai de ei știute elemente ale costumului popular tradițional care ne permit astăzi să reconstruim, în linii generale, portul popular de altă dată.

Costumul de muncă  este confecționat, urmărindu-se în primul rând rezistența, din care cauză materialele folosite sunt: cânepa, inul , lâna, bumbacul țesute în casă, croite tot în casă sau la croritori. Mai târziu pătrund țesăturile industriale și hainele de muncă  cumpărate ,, de gata” din târguri sau orașe.

a) Bărbațiipurtau vara opinci din piele de porc sau de vacă, cu ,, nojițe”, obiele, mai târziu încălțăminte cumpărată; izmene din pânză albă sau vopsită, până la glezne, largi, comode; cămașa lungă ( cea mai veche), ,, de trei sferturi” sau ,, de băgat în pantaloni”, croită simplu, largă, răscoiala în jurul gâtului cu o despicătură în față, încheiată cu două ațe legate, și mai târziu cu nasturi. De obicei nu aveau guler, ci o ‚,bentiță” în jurul gâtului. Nu erau decorate sau foarte rar decorate discret; pălăria de pai sau de fetru; brâu simplu sau curea pe talie. În anotimpurile răcoroase îmbrăcau vesta simplă, țesută și croită în casă, mai târziu ,, flaneaua”, în culori închise; pantalonul din ,,aba” și apoi din țesîturi groase industriale; opinca cu ,, oghiele” groase, gheata sau cisma ,, de cumpărat”; ,, antiriul” – haină mai scurtă din aba gri, maro, neagră, croit la croitori specializați; ,, zăbunul” din aba, haina mai lungă, uneori căptușită cu blană de oaie în interior: brâul din lână pentru talie, lung, înfășurat de câteva ori ( pentru protejare de frig); căciula de oaie. Caracteristică pentru toată zona, folosindu-se și astăzi este  ,,pistelca”: șorț purtat în față, în toate anotimpurile. Este țesut în casă, în două ițe, din cânepă, in, bumbac (urzeală) cu băteala din lână. Culoarea de fond este închisă:negru, maro , ,, învărgate” cu dungi subțiri ( pe verticală de obicei). Are o formă dreptunghiulară și este prins în talie cu două fire răsucite din material de urzeală și lână, lungă până la genunchi sau chiar peste, uneori are un buzunar în față la partea de sus.

b) Femeilepurtau vara opinci ușoare sau încălțăminte cumpărată; cămașă lungă, croită dintr-o lungime de pânză fără cusături pe umăr , cu clini pe lateral pentru lărgime, mâneca dreaptă, răscroită în jurul gâtului ca și la bărbaț Nedecorate sau, rar, decorate discret, se legau în talie cu o ,,ață”, iar la câmp, când era farte cald, se prindea poala în brâu: șorțul țesut în casă, asemănător cu ,, pistelca”bărbaților, dar mai amplu și mai  ușor încrețit pe talie; fusta din pânză vopsită; ,, tulpanul” în pânză subțire pe cap, peste care se lega ,,barișul” (triunghi de pânză albă) sau basmaua. Iarna și în anotimpurile mai reci se adaugă ,,androcul” din lână, fusta din țesături groase (de casă sau cumpărate); ,,scurteica” din aba sau țesături groase, rezistente, căptușite uneori cu blană de oaie în interior, cu lungimea peste talie;

,,broboada” din lână pe cap. Mai recent se confecționează un fel de bluze numite ,, camizon”, cu nasturi în față, cu ,,platcă”, guler răsfrânt sau bentițe în jurul gâtului, o fustă din același material, largă și șorțul în față( fie cel vechi din lână, fie din același material cu bluza și fusta). Cămașa lungă, descrisă anterior, este purtată ,, pe dedesupt”. Ca și ,, pistelca” bărbaților, șorțul femeiesc se poartă chiar și astăzi, dar cu subfusta din materiale industriale. Chestionate fiind, câteva femei bătrâne, la Chirnogi, au răspuns că deși poartă  haine ,, moderne” niciodată nu renunță la șorțul vechi și îl poartă pe sub fustă ,, pentru a se simți mai îmbrăcate”.

Portul popular de sărbătoare  constituie un ansamblu de piese cărora țărăncile și-au concentrat atenția. Dorința ca acestea să fie cât mai frumoase, mai deosebite este evidentă. Costumele din această categorie reprezintă și un mijloc de exprimare a ierhariei sociale. Fie că erau purtate cu ostentație, fie cu modestie, ele nu se îndepărtează însă de caracteristicile esențiale, valabile pentru o comunitate, creându-se modele și un anumit mod de purtare care a variat puțin în decursul timpului. Zona în care se încadrează județul Călărași situându-se la răscruce de drumuri (importante în primul rând pentru negoț) a fost străbătută de multe curente de civilizație care și-au lăsat amprenta și în costumul popular. Localnicii însă au adaptat deprinderilor și gustului lor, elemente de artă orientală sau occidentală, inovând și creând într-un mod care a dus la realizarea unor costume originale. Costumul de sărbătoare era purtat ocazional ( la biserică, la horă, la ceremonii) fiind păstrat în lăzile de zestre și transmis de la o generație la alta.

a)Costumul de sărbătoare al bărbaților se caracterizează prin simplitate, fiind mai puțin supus capriciilor ,, modei”. A suferit doar transformări care marchează trecerea de la portul popular la cel orășenesc. Vara, acest costum avea ca piese componente: pălăria de pai sau fetru (negru, maro, gri); izmene sau pantalon alb, colorat.Croiala era simplă, din două lungimi de pânză pentru fiecare picior, prinse la mijloc cu un părtrat de pânză ( pentru lărgime). Îmbinarea bucăților se realiza cu acul, printr-o ,, cheiță” decorativă. Pe marginile de jos apare o decorație simplă în dungulițe, motive geometrice sau vegetale discrete, eventual colțișori croșetați, mici, din fir alb; opinci  sau încălțăminte de oraș; cămașa, cea mai răspândită fiind cea dreaptă, croită dintr-o singură lungime, cu clini adăugați laterla. Mânecile,, dintr-o lățime” sunt drepte, cusute pe corpul cămășii, largi             ( mai rar s-a folosit manșeta – aceasta sub influența portului adus din alte zone ale țării).

Erau tăiate rotund pe lângă gât sau cu guler, cu o deschizătură în față încheiată cu fire răsucite (colorate) legate, prevăzute cu ciucurași sau cu nasture. Părțile componente sunt îmbinate cu fir alb sau colorat, decorativ, cu acul sau cu croșeta, prin ,, cheițe”. Caracteristică zonei este lungimea care ajungea uneori până spre glezne, motiv pentru care erau numite ,, cămășoaie”. Treptat această lungime o poartă doar bătrânii, la tineri cămașa scurtându-se până la cea ,, de trei sferturi” sau de ,, băgat în pantaloni” . Materialul de bază a fost pânza albă țesută în casă. Decorul realizat cu acul și croșeta este discret, în tonuri de gălbui, albastru sau alb și se concentrează în jurul gâtului ( pe bentiță, guler), pe piept în jurul despicăturii, pe mânecă în locul de îmbinare cu corpul cămășii. Odată cu pătrunderea firelor industriale cromatica se îmbogățește, devenind uneori stridentă și pierzând din sobrietate. Motivele sunt geometrice sau vegetale; brâul, înfășurat pe talie era țesut ,, lână în lână”, în patru ițe, lat de 15- 20 cm, la adulți, mai îngrust la copii și tineri ( numit în acest caz ,, beată”), avea la capete ciucuri legați sau franjuri lungi. Se păstrează culoarea naturală a lânii sau intervin culori în funcție de vârstă (negru-bătrâni, negru și roșu – adulți, roșu-tineri, albastru-copii); centura de piele, care uneori se purta închisă peste brâu. Iarna și anotimpurile reci, bărbații foloseau căciula de miel negru, mai rar în culori deschise, purtată cu ,, moțul” arănjat ,, creastă de cocoș” ( la tineri) sau ,, cu taler” ( la bătrâni), caz în care partea de sus se lărgea și căciula era mai puțin înaltă; pantaloni din aba, de culoare neagră, maro, cenușiu, bleumarin, denumiți în unele sate ,, poturi”. Croiala este amplă, cu partea de sus îndoită formând ,,brăcinarul” prin care se introducea un șiret mai gros. Erau decorați cu ,, gaitane”  negre. Poturii confecționați mai recent, din țesătură mai fină, ,,lustruită la boiangiu”, erau adunați în partea de sus în crețuri sau pliseuri mărunte, brăcinarul constituindu-l o bandă cusută peste crețuri, întreruptă în față și încheiată cu nasturi. În acest caz talia era mai înaltă ,, antiriul” mai scurt, din aceleași țesături ca și poturii, avea reverul drept petrecut peste cel stâng, cu buzunare, cu nasturi ,, de sidef” sau metalici ( împrumutați de la uniformele militare). Ornamentele, din ,, găitane” negre, se regăsescu pe marginile reverelor, buzunarelor, mânecilor, uneori pe piept și pe spate: vesta , croită din aceleași materiale cu antiriele, cu buzunar, se purta sub antiriu, peste cămașă ( în acest caz scurtă). Decorația este identică cu a antiriului, având ,, același model”, haina din aba, de culoare închisă sau din ,, dimie” albă, decorată cu ,, gaitane” colorate ( în partea cea mai de sud), mai lungă decât antiriul. În interior, uneori avea și blană de oaie, iar la guler blană de miel; cojocul, din piele de oaie, e diferit de la o localitate la alta, fiind confecționat de meșteri specializați, care au răspândit pe o arie mai restrânsă sau mai largă anumite modele de croială sau decor. Cele mai vechi modele erau realizate prin broderii cu lână colorată și fâșii împletite din piele. Acestea, necesitând un volum mai mare și fiind mai scumpe, au existat în număr redus, răspândite fiind cele croite mai simplu, vopsite în culori închise și decorate cu aplicații din piele.

b)Costumul de sărbătoare al femeilor se prezintă în mai multe variante determinate fie de influențe ale altor zone prin ,, modele” preluate, fie de capriciile ,,modei” în timp. Cu toate acestea există elemente comune păstrate în componența fiecărui tip de costum: ,, tulpanul”  de cap, o ,, legătură” din pânză albă țesută în casă, mai târziu din ,, șifon” , purtat legat peste părul pieptănat ,, cu coc” adunat, cu ,, coade” împletite ( căzând liber la fetițe și tinere,  adunate peste cap la adulte, femei); ,, barișul” – un triunghi de pânză albă, decorată pe colțul ,, de spate” cu broderie perforată realizată cu acul din fire albe, ( pe ,, fire trase” din țesătură), înconjurată de colțișori realizați cu croșeta. Uneori se coseau și mărgelușe, mai recent; basmaua – de culoare închisă pentru femeile mai în vârstă, de obicei ,, de tîrg”; marama – din borangic, foarte rar folosită și doar în zonele de întrepătrundere cu alte județe; brâul, țesut în patru ițe ,, lână în lână, roșu (la tinere), roșu cu negru( la adulte) sau maro, negru ( la cele în vârstă). Se purta pe talie ascuns sub șorțuri, uneori pe deasupra; opinca – din piele de porc sau vacă –  s-a renunțat de foarte mult timp la ea în favoarea încălțămintei cumpărate la târg și oraș. S-au purtat obielele la opinci și mai apoi ciorapul alb de bumbac , uneori decorat, sau negru            ( la cele mai în vârstă);  cămășa – unul dintre cele mai importante piese ale costumului, era confecționată în casă , din pânză albă țesută în război cu fire de in, bumbac, boragnic. Răspândită a fost ,, pânza cu margine” ( cu dungulițe foarte fine în tente de galben sau bej, mai late spre marginea țesăturii). Uneori partea superioară era confecționată din pânza de borangic, pânză cu margine, iar în partea de jos din pânză de bumbac (mai ieftină). Iarna și în anotimpul rece, acestor obiecte li se mai adaugă fusta țesută din lână, amplă, în culori închise, încrețită în talie; ,,broboade” de lână, inițial țesută în casă, apoi cumpărată, de dimensiuni mari, în culori închise, cu ciucuri împletiți pe margini. Avea forma pătrată, așezându-se peste tulpan, bariș sau basma, îndoită în două ; ,, scurteica cu vulpi” – confecționată de croitori, din țesături groase, căptușită la interior cu blană de miel, pe guler și în față, vizibil, cu blană de vulpe, decorativ. Acestea constituiau  ,,semne” de bunăstare, fiind purtate cu ostentație de posesoare: cojocelul și haina de dimie albă.

Variantele de costume purtate în zonă, pe arii mai largi sau mai restrânse, își datorează numele pieselor care se purtau peste cămașa cu poale lungi și se încadrează în câteva tipuri:

-cu catrințe pereche, numite ,, pistelci”, purtate în față și în spate, cu influențe din Teleorman. Se păstrează un asemenea costum complet în Mitreni, fragmente la Radovanu și în alte localități. Pistelcile sunt țesute ,, lână în lână”, de formă dreptunghiulară, nu prea late, lungi peste genunchi. Fondul este de culoare închisă, decorat cu dungi verticale, alternate cu motive geometrice, mai accentuate pe marginea de jos și părțile laterale. Pistelca ,, de spate” era uneori mai simplu decorată. Culorile folosite la decor sunt roșu stins, maro, tente palide de galben uneori alb;

-cu fotă , țesută dreptunghiulară înfășurată în jurul șoldurilor. Decorul este grupat pe capete sub formă de dungi și alesături și sub formă de ,, bete” pe margini.  ( O astfel de fotă se păstrează la Valea Popii);

– cu ,,androc” – fustă largă, ciupag și șorț, purtat în localitățile unde tradiția s-a păstrat mai puțin, aceste așezări luând ființă mai recent. Androcul, țesut din in, bumbac, lână este răspândit în multe astfel de localități noi, dar apare și în satele vechi. Caracteristică pentru această piesă este lungimea până la glezne. Era amplu, permițând mișcarea. Țesătura era  păstrată în culoarea naturală a firelor din care era țesută sau era vopsită. Șorțul din față are aceleași caracteristici ca și cel de muncă, descris anterior, dar este mai amplu, iar materialul de țesut era de calitate superioară. Decorul este mai pronunțat, printre dungi apărând și motive geometrice mărunte

(se păstrează două bucăți la Valea Popii, țesute prin 1930). Acest șorț a fost repede înlocuit cu cel confecționat din țesături industriale. Pentru fetițe și fete foarte tinere, costumul păstrează modelele adultelor. O piesă specifică pentru această vârstă este șorțul confecționat din pânză albă, brodat cu motive geometrice sau vegetale în culori mai vii. Erau de dimensiuni mici pentru fetițe și mai mari, ușor încrețite, pentru fetele tinere, care îl purtau peste poalele albe separat croite, încrețite  întalie, lungi peste genunchi, atunci când se prindeau pentru prima dată în horă ( la 14 – 15 ani). ,,Ia” este o altă piesă specifică vârstelor mici, croite și decorate la fel cu partea de sus a cămășii pentru adulte.

                                 

Ca ,,podoabe”, răspândite în zonă au fost: ,, salbele de gât” din monede de aur sau argint. Numărul monedelor indica starea socială a purtătoarei, fiind foarte scumpe. S-au purtat salbe pe unul, două sau chiar trei rânduri. Astăzi asemenea aspecte se mai regăsesc doar în fotografii vechi. S-au mai purtat și mărgelele de sticlă, cumpărate din târguri, mai recent. ,, La modă” au fost și șirurile din boabe de ,, mărgean” (corali), aduse prin sate de negustori. Paietele și firul metalic introdus în țesătura pentru costume, deși au pătruns ( pe calea negoțului din zonă) de mulți ani, apar mai rar și nu sunt recunoscute de țărani ca făcând parte din costumul tradițional.

                                    

Obiceiuri

6 ianuarie – Boboteaza

1 Martie – Mărţişorul, Baba Dochia

9 Martie – Măcinicii

17 Martie – Alexie; Ziua Şarpelui – Începutul Anului Piscicol

25 Martie – Buna Vestire (Blagoveştenie); Ziua Cucului

23 Aprilie – Anul Nou Pastoral (Sfântul Gheorghe)

24 Iunie – Sfântul Ion de Vară; Sânzienele (Drăgaica)

29 iunie – Sfinţii Petru şi Pavel (Ziua Dunării)

14 Septembrie – Ziua Crucii

26 Octombrie – Răvăşitul oilor – Sâmedru

25 Decembrie – Crăciunul

Colinde şi obiceiuri de iarnă: steaua, capra, pluguşorul, irozii, colindele cântate

 

Obiceiuri legate de Paşte

Moşii de iarnă

Lăsata Secului de Carne;
Lăsata Secului de Brânză (Lăsata Secului)

Urlalia

Lazărul (Lăzărelul)

Floriile

Joia Mare – vopsitul, încondeiatul şi potcovitul ouălor

Paştele

Paparudele

Duminica Tomii, 


Paştele Blajinilor

 Ispasul (Înălţarea)

 Rusaliile (Naşterea Căluşului în Ajun)

 

Caloianul. Dupã ce au aruncat acuma Scaloianul în atare fântânã sau i-au dat drumul pe atare apã curgãtoare, se adunã toate fetele la o casã şi acolo fac o plãcintã mare, numitã ghizmanã sau şi mai multe plãcinte, precum şi alte bucate, şi apoi, cumpãrând şi aducând flãcãii satului vin şi lãutari, se pun cu toţii la masã, mãnâncã şi beau împreunã din pomana Caloianului, iar pe urmã se dau la joc şi joacã pânã de cãtre searã. Dacã fetele sunt mici şi nu au ouã, unt, fãinã, precum şi celelalte trebuincioase pentru pomana Caloianului, îmbracã un sul cu haine femeieşti şi pleacã cu el pe la oameni acasã, şi la casa la care se duc gazda trebuie sã ude acel sul cu apã, apoi le dã ouã, unt, fãinã, etc., şi cu ceea ce adunã fac şi ele plãcinte, bucate, şi cumpãrã vin, şi aceasta se cheamã pomana Caloianului, iar acel sul îmbrãcat, care mai pe urmã se leagã de vârful cumpenei unui puţ, i se zice ca şi omului celui de lut, asemenea Caloian sau Scaloian.

Iene, Iene, Scaloiene,

Iene, Iene, Scaloiene,

Du-mi-te la Dumnezeu

Sã umple şanţurile,

Sã creascã legumile

şi toate ierburile.

(S.Fl. Marian – „Sãrbãtorile la români“)

 

Gastronomie Carte-de-Bucate-Radu-Anton-Roman

PLACHIE DE CRAP, PLÃCINTÃ CU DOVLEAC, SUPA MOŞIERESEI, PLÃCINTÃ CREAŢÃ, MÂNCARE DE VINETE, RACI

„Puneţi un vin chefliu de Valea Mostiştei, un vin alb de Ulmu sau de Mânãstirea, care ţopãie prin cãni de fraged ce-i şi nu se astâmpãrã dacã nu-i bãut tot pânã-n Paşti!”

Ghizmana

Ingrediente: 500 g brânză dulce, 1 cană de ulei, 300 g iaurt, 200 g stafide, 400 – 500 g făină, 1 nucă de drojdie, 12 ouă, zahăr vanilat, 1 cană de zahăr
Mod de preparare: Drojdia se stinge în câteva linguri de apă caldă. Ouăle se bat cu zahărul, se adaugă drojdia, uleiul, brânza, iaurtul, stafidele. Se încorporează făină cât să aibă consistenţa unei paste mai moi. Coca se toarnă în tava tapetată cu ulei şi făină şi se pune la cuptor. Când se răceşte se pudrează cu zahăr vanilat şi se taie. Se serveşte rece.